Biblia prezintă mai întâi împărăția lui Dumnezeu și apoi biserica; prezența împărăției produce biserica, iar evanghelia împărăției produce biserica ca rezultat al vieții divine.
Săptămâna aceasta, în studiul nostru amănunțit asupra subiectului “Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică”, ajungem la tema “Împărăția și biserica”, care leagă împărăția lui Dumnezeu de viața colectivă a bisericii.
Înțelegerea generală printre mulți credincioși astăzi este că există o separare între împărăția lui Dumnezeu și biserică; când Domnul Isus a venit pe pământ, El a adus împărăția, și în Matei 13, când poporul lui Dumnezeu L-a respins, împărăția a fost suspendată până când Domnul Se va întoarce pentru a aduce împărăția.
Mulți cred că împărăția lui Dumnezeu a fost “suspendată” datorită respingerii poporului Israel, până când Domnul Isus Se va întoarce din nou pentru a aduce împărăția și atunci acesta va fi sfârșitul bisericii și începutul epocii împărăției.
O astfel de înțelegere este incompletă conform revelației din Cuvântul lui Dumnezeu.
Împărăția lui Dumnezeu nu a fost niciodată suspendată; da, poporul evreu L-a respins pe Domnul și împărăția Sa, și în Matei 21:43 Domnul a spus că împărăția este ascunsă de națiunea lui Israel și a fost dată unei națiuni care va produce rod, referindu-se la biserică.
Înainte de înălțarea Domnului Isus, după învierea Sa, El a petrecut patruzeci de zile cu discipolii, vorbind cu ei despre împărăția lui Dumnezeu. Apoi, de-a lungul Noului Testament, apostolii au predicat împărăția lui Dumnezeu și au vorbit despre împărăția lui Dumnezeu.
Împărăția nu este ceva mai mult din viitor; mai degrabă, în practica și trăirea noastră a vieții de biserică astăzi, noi trăim de fapt în împărăția lui Dumnezeu.
Împărăția și biserica sunt două aspecte ale aceluiași lucru; împărăția este realitatea bisericii și fără împărăție biserica este o coajă goală.
Biserica este expresia și reprezentarea practică a împărăției; împărăția lui Dumnezeu are nevoie de un mod de a fi exprimată și reprezentată, iar acest lucru are loc prin biserică.
Deci nu ar trebui să separăm împărăția și biserica, gândindu-ne că împărăția este ceva din viitor și biserica este astăzi; din contră, în timp ce trăim în viața de biserică astăzi, noi trăim în împărăție.
Dacă nu vedem relația dintre împărăție și biserică, va exista o mare lipsă în practica noastră a vieții de biserică. Dacă nu vedem cum se raportează împărăția lui Dumnezeu la biserică, putem trece prin viața de biserică într-un mod superficial, fără a fi zidiți în structura bisericii.
Nu ne întâlnim ca o entitate religioasă denumită biserica; mai degrabă, biserica este împărăția lui Dumnezeu și, atunci când slujim în biserică, atingem împărăția lui Dumnezeu.
Evanghelia introduce împărăția lui Dumnezeu și împărăția produce biserica
În Matei 4:23 ni se spune că Isus a venit proclamând evanghelia împărăției; El nu a venit să proclame biserica, ci împărăția lui Dumnezeu și, mai târziu, în Matei 16 El a spus că Își va zidi biserica.
Cristos a venit ca semănătorul seminței vieții, sămânța împărăției; prin predicarea sau proclamarea Sa a evangheliei împărăției, El a câștigat credincioșii, cei mântuiți, ca să fie poporul împărăției, constituenții și materialul de construcție pentru ca El să zidească biserica.
Proclamarea evangheliei împărăției constă în distribuirea vieții divine în poporul ales al lui Dumnezeu pentru a-i produce ca și componente ale împărăției lui Dumnezeu ca să fie membre ale bisericii, adică să fie zidiți de către Cristos.
Viața lui Dumnezeu este împărăția lui Dumnezeu – viața divină este împărăția, iar această viață produce biserica (vezi Ioan 3:3, 5; Mat. 7:14, 21; 19:17, 29; 25:46).
Când L-am chemat pe Domnul și am crezut în El, viața lui Dumnezeu a fost împărțită în noi; această viață este împărăția lui Dumnezeu. Această viață nu doar ne califică să intrăm în împărăția lui Dumnezeu și să fim parte din ea, ci ea și este împărăția lui Dumnezeu. Viața divină este împărăția, iar această viață produce biserica.
Trebuie să ne dăm seama că viața divină pe care am primit-o în momentul regenerării noastre nu doar ne întărește, ne alimentează și ne hrănește, ci este de fapt împărăția lui Dumnezeu.
Acest lucru este similar cu viața noastră omenească – cum putem defini viața noastră omenească? Este ea doar o structură ADN? Nu, viața omenească este întrupată în noi, iar când venim cu toții împreună, suntem totalitatea vieții omenești.
Viața lui Dumnezeu nu este doar un element organic, ci este împărăția lui Dumnezeu și, atunci când vorbim despre împărăție, vorbim despre viața divină în totalitatea ei. Împărăția lui Dumnezeu este viața divină, iar această viață produce biserica.
Cu toate acestea, strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață, și nu mulți sunt cei ce o găsesc (Mat. 7:14).
Împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții pentru ca viața să se miște, să stăpânească și să guverneze astfel încât viața să își îndeplinească scopul, iar acest domeniu este împărăția. Împărăția este un domeniu pentru ca viața divină să se miște și să facă lucruri.
Evanghelia aduce viața divină, iar această viață are un domeniu – care este împărăția; viața divină cu domeniul ei produce biserica (2 Tim. 1:10). Cu toții ar trebui să avem o înțelegere înălțată a ceea ce este biserica.
Este posibil să ne fi dat seama că biserica este cuprinsă și constituită din viața lui Dumnezeu, dar poate că nu am văzut-o într-o asemenea măsură că această viață este de fapt împărăția lui Dumnezeu, iar împărăția lui Dumnezeu este domeniul în care Dumnezeu se mișcă și Își îndeplinește voia Sa.
Evanghelia împărăției produce biserica, deoarece împărăția este viața în sine, și biserica este rezultatul vieții (vezi Mat. 4:23; Fapte 8:12).
Când evanghelia împărăției a fost proclamată de Domnul, El a distribuit viața divină pentru a-i produce pe credincioși ca ei să fie oamenii împărăției, iar aceștia sunt adunați împreună pentru a deveni biserica. Biserica este rezultatul vieții și această viață este împărăția lui Dumnezeu.
Împărăția este totalitatea vieții, iar această viață produce biserica. Dacă vrem să trăim în viața de biserică potrivită astăzi, trebuie să fim și în viața împărăției, experimentând viața împărăției.
Îți mulțumim Doamne Isuse că ne-ai regenerat cu viața Ta divină pentru a ne face parte din biserică. Aleluia, evanghelia împărăției aduce împărăția lui Dumnezeu, care este domeniul vieții divine, iar împărăția produce biserica. Fie ca să vedem că împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții pentru ca viața divină să se miște, să stăpânească și să guverneze, pentru ca viața să își îndeplinească scopul, iar această împărăție produce biserica. Amin, Doamne, vrem să trăim viața de biserică fiind în viața împărăției, experimentând viața împărăției în biserică!
Împărăția este realitatea bisericii; trăim viața împărăției în viața de biserică
Împărăția lui Dumnezeu este realitatea bisericii; în afara vieții împărăției, nu putem trăi viața de biserică (Mat. 5:3; 16:18-19; Apoc. 1:4-6, 9). Nu vorbim de faptul că biserica este realitatea împărăției, ci că împărăția este realitatea bisericii.
Împărăția produce biserica, împărăția este realitatea bisericii.
După ce Domnul Isus a proclamat evanghelia împărăției în Matei 4, în capitolele 5-7 El a rostit un discurs lung despre constituția împărăției, împărăția lui Dumnezeu cu toate elementele, principiile și caracteristicile sale.
Aici vedem multe aspecte importante ale oamenilor împărăției, cine sunt ei în natura și în influența lor între ceilalți oameni, legea care îi guvernează, faptele lor drepte pe care ar trebui să le exercite, atitudinea față de bogățiile materiale, principiul în relația cu ceilalți, și terenul vieții și lucrării lor.
Acestea sunt diferite aspecte și caracteristici ale vieții împărăției trăite în realitate.
După ce primim evanghelia împărăției, suntem produși ca discipoli ai Domnului, constituenți ai împărăției lui Dumnezeu și membre ale bisericii, și ar trebui să etalăm calitățile și caracteristicile oamenilor împărăției, așa cum sunt descrise în Matei 5-7.
În afara vieții împărăției, nu putem trăi viața de biserică; nu ar trebui să ne gândim că putem trăi viața de biserică prin faptul că ne adunăm împreună, cântăm ceva, citim câteva porțiuni ale cuvântului și ale slujbei, dar fără viața împărăției.
Împărăția este realitatea bisericii și putem trăi viața de biserică trăind viața împărăției. Realitatea împărăției cerurilor (Mat. 5-7) este conținutul vieții de biserică; fără realitatea împărăției, biserica este goală.
Prin urmare, din moment ce viața împărăției rezultă în viața de biserică, când trăim în mod colectiv în viața împărăției, noi trăim spontan viața de biserică.
În Romani 14, după ce Pavel vorbește despre practicarea vieții de biserică în primirea credincioșilor prin exercitarea generalității și prin primirea lor chiar așa cum îi primește Dumnezeu, Pavel a spus în versetul 17 că împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt.
Dreptatea se referă la faptul de a fi strict cu noi înșine, trăirea unei vieți stricte înaintea lui Dumnezeu. Pacea este relația pe care o căutăm cu toți ceilalți credincioși ca membre în Trup. Bucuria este condiția pe care ar trebui să o avem înaintea lui Dumnezeu.
Aceasta este viața de biserică, care este viața împărăției; în viața de biserică trebuie să trăim viața împărăției, ceea ce înseamnă că trebuie să fim drepți față de noi înșine, pașnici cu ceilalți și plini de bucurie față de Dumnezeu.
Dacă vrem să avem realitatea împărăției ca și conținut al vieții noastre de biserică, trebuie să Îl savurăm pe Cristos ca viață și ca rezervă de viață; prin distribuirea Dumnezeului Triunic în ființa noastră, Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos ca viața noastră.
Trebuie să ne deschidem zilnic Domnului, să Îl savurăm, să chemăm numele Său, să rămânem în prezența Sa, să avem părtășie cu El și să Îi permitem să lucreze în noi pentru a-Și distribui tot ceea ce este El, tot ceea ce are, tot ceea ce a făcut, și tot ceea ce face El în ființa noastră.
Rezultatul spontan a acestei distribuiri este viața împărăției, și această viață a împărăției va fi viața noastră de biserică.
Doamne Isuse, vrem ca să trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi. Ne deschidem Ție, chemăm numele Tău și vrem să rămânem în prezența Ta, să avem părtășie cu Tine și să-Ți permitem să lucrezi în noi pentru a distribui tot ceea ce ești și ai făcut în ființa noastră. Păstrează-ne sub distribuirea Ta divină pentru ca noi să trăim viața împărăției în viața de biserică. Fie ca viața noastră să fie strictă față de noi înșine, pașnică față de ceilalți și plină de bucurie înaintea lui Dumnezeu. Amin, Doamne Isuse, fie ca să trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi!
[…] You can read this article in the Romanian language also / Puteți citi acest articol și în limba română la următorul link via ro.agodman.com, Împărăția produce biserica și împărăția este realitatea bisericii. […]
Amin, Doamne,vrem să trăim viața de biserică fiind în viața împărăției,experimentând viața împărăției in biserică.
Amin! Sa experimentam viata imparatiei in biserica. Slava Domnului!
Amin!!! Da realitatea imparatiei este Cristos ca viata a noastra.Cristos este viata,esenta,supstanta,noastra ca sa traim o viata potrivita ca sa putem fi ziditi cu alti credinciosi.
“Când Dumnezeu ne-a regenerat , El ne-a regenerat întru împărăția Sa. Trebuie să fim adânc impresionați de faptul că realitatea împărăției cerurilor este conținutul vieții de biserică.
Realitatea împărăției este de fapt Cristos Însuși ca viață a noastră , esența,substanța, ca să trăim o viață potrivită, astfel încât în această viață să putem fi ziditi cu alți credincioși pentru a introduce adevărata viață de biserică, care este o expresie glorioasă a lui Cristos ca întrupare a Dumnezeului Triunic.”
Săpt .3a ziua 1 înviorare