În Ioan 3 vedem șarpele și mireasa; deși am fost mușcați de șarpe și suntem șerpi în natură, Cristos a venit și a fost ridicat ca Substitut al nostru, a purtat judecata lui Dumnezeu pentru noi și acum noi putem crede în El pentru a deveni parte a creșterii Sale, mireasa Sa.
Ce plan extraordinar și ce destin minunat avem! Și totul depinde de realizarea noastră și de a vedea că suntem păcătoși, șerpi în natură și ne pocăim pentru a primi viața divină.
Copiii lui Israel au fost mușcați de șerpi înfocați în Num. 21 și au trebuit să privească la șarpele de bronz ridicat pe stâlp pentru a trăi; noi am fost mușcați de Satan și avem natura sa păcătoasă în noi și trebuie să privim (să credem în) la Isus și să trăim.
Dumnezeu ne-a creat după chipul Său și după asemănarea Lui, pentru ca noi să primim viața Lui și să devenim una cu El, chiar pentru a fi mireasa Sa, soția Sa.
Cu toate acestea, înainte ca viața lui Dumnezeu să poată intra în noi, Satan a intervenit și ne-a înșelat, injectându-și natura lui rea și otrăvitoare. Acum toți oamenii se nasc în păcat – toți oamenii se nasc „șerpești” în natură și nu este nevoie ca părinții să-i învețe pe copii cum să păcătuiască, căci aceștia o fac spontan și automat.
Când lumina Domnului strălucește asupra noastră și ne dăm seama că suntem păcătoși, ne pocăim întorcându-ne de la orice din trecut la El și avem o schimbare de gândire și de scop.
A ne pocăi înseamnă a avea o schimbare a minții rezultând în regret și a avea o schimbare a scopului, întorcându-te de la toate celelalte lucruri către Dumnezeu Însuși.
Ne pocăim nu doar inițial când am crezut în Domnul, ci în fiecare zi trebuie să ne pocăim.
Există atât de multe lucruri care ne distrag de la savurarea și experimentarea lui Cristos, și zi de zi trebuie să ne pocăim și să ne întoarcem către Domnul, pentru a putea primi și savura viața divină și eternă a lui Dumnezeu.
Domnul ne aranjează mediul și circumstanțele pentru ca noi să primim mântuirea Sa și să-L savurăm ca viață, iar din partea noastră trebuie să cooperăm cu El, permițându-I să strălucească asupra noastră și pocăindu-ne atunci când El expune anumite lucruri în noi.
Este o mare binecuvântare ca să știm că Cristos a venit în asemănarea cărnii păcatului, pentru ca El să moară pe cruce ca Substitut al nostru, Substitutul nostru, pentru ca noi să privim la El, crezând în El pentru a primi viața veșnică.
Iar această primire nu este o dată pentru totdeauna – noi primim și savurăm în mod constant viața veșnică, întrucât ne pocăim sub strălucirea Domnului și Îl luăm pe Cristos ca realitatea ofrandei pentru păcat, realitatea șarpelui de bronz. Aceasta ne va constitui ca să fim mireasa lui Cristos.
Cristos ca adevărata ofrandă pentru păcat a purtat pentru noi judecata lui Dumnezeu, pentru ca noi să credem și să avem viața veșnică
Majoritatea credincioșilor cunosc Ioan 3:16 și iubesc foarte mult acest verset, deoarece transmite dragostea lui Dumnezeu față de noi; dar Ioan 3:16 este rezultatul versetelor 14-15, care vorbesc despre faptul că Moise a ridicat șarpele în pustie.
Ioan 3:16 este rezultatul versetelor 14 și 15; primirea vieții divine și veșnice este rezultatul înălțării lui Cristos pe cruce ca șarpele de bronz, adevărata ofrandă pentru păcat.
Așa cum Moise a ridicat șarpele în pustie, pentru ca toți cei mușcați de șerpii înfocați să privească la el și să trăiască, tot astfel, Domnul Isus a fost ridicat ca Substitut al nostru pentru a purta judecata lui Dumnezeu pentru noi, pentru ca noi să privim la El (adică să credem în El) și să avem viață veșnică.
Chiar și un astfel de gentilom ca Nicodim, un învățător al legii cu un înalt standard de moralitate, care a căutat învățături să se perfecționeze în fața lui Dumnezeu, chiar și un astfel de om a trebuit să-și dea seama că el era șerpesc în natură și că trebuia să creadă în Isus ca realitatea șarpelui de bronz.
Când ne dăm seama că suntem șerpești în natură și credem în Domnul Isus ca șarpele de bronz ridicat ca Substitut al nostru, avem viață veșnică; aceasta înseamnă să fim regenerați, și anume a primi viața divină a lui Dumnezeu.
În ochii lui Dumnezeu, Domnul Isus a fost ridicat ca Substitut al nostru pentru a purta judecata lui Dumnezeu pentru noi, astfel încât să putem privi la El și să primim și să savurăm viața veșnică; aceasta este manifestarea reală a iubirii lui Dumnezeu față de lume.
Faptul că Cristos a murit pe cruce ca șarpele de bronz înseamnă că El a murit ca adevărata ofrandă pentru păcat.
În Lev. 10:17 vedem ofranda pentru păcat; preotul s-a împărtășit de ofranda pentru păcat pentru a purta nelegiuirea poporului. Aceasta înseamnă că noi ne împărtășim din Cristos ca ofranda pentru păcat în sensul de a participa în viața lui Cristos, viața care poartă păcatele altora, ca viață a noastră, pentru ca noi să putem purta problemele poporului lui Dumnezeu.
Savurarea bogată din Cristos ca ofranda noastră pentru păcat în viața de biserică ne permite să-L administrăm pe Cristos credincioșilor ca viață care tratează păcatul pentru ca aceștia să trateze păcatele lor și, astfel, să restabilească părtășia cu Dumnezeu.
Când credem întru Cristos noi primim viața Lui, iar această viață este o viață care tratează păcatul; viața care a fost eliberată de Cristos după ce a fost ridicat este o viață care tratează păcatul.
Această viață tratează păcatul dinn ființa noastră, iar când distribuim viață altora, această viață este o viață care tratează păcatul în ei pentru ca ei să-și trateze păcatul.
Trebuie să-L savurăm mai mult pe Domnul ca viață, iar atunci când îi întâlnim pe ceilalți, îi vizităm pe cei noi din biserică, trebuie ca pur și simplu să le administrăm pe Cristos, pentru că acest Cristos ca viață va trata păcatul din ei. El este adevărata ofrandă pentru păcat și viața Sa este o viață care tratează păcatul.
Mulțumim Doamne că ai iubit lumea atât de mult încât ai dat pe singurul Tău Fiu născut, astfel încât oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Ne-am născut în Adam, șerpești în natură, dar Îl putem privi pe Isus crezând în El ca realitatea șarpelui de bronz și putem primi viața veșnică, viața lui Dumnezeu! O, ce fel de iubire este asta! Îți mulțumim Doamne că Tu ești ofranda pentru păcat și Tu ne-ai dat viața Ta care tratează păcatul. Vrem să să venim la Tine în mod continuu ca să Te savurăm, să Te experimentăm și chiar să Te administrăm altora ca viață care tratează păcatul.
Șarpele și mireasa: să vedem cum noi, ca și creștere a Satan, devenim creșterea lui Cristos
Când Satan șarpele ne-a mușcat, el a injectat otrava naturii sale în noi pentru a ne face creșterea lui; prin căderea în păcat, întreaga rasă umană a devenit creșterea lui Satan.
Cu toate acestea, Ioan 3 dezvăluie că, chiar dacă suntem șepri în natură și trebuie să credem în Domnul Isus ca realitate a șarpelui de bronz, prin regenerare noi devenim creșterea lui Cristos, mireasa Lui.
Ioan 3 dezvăluie că regenerarea nu înseamnă doar că viața divină e adusă în noi, credincioșii în Cristos; regenerarea este pentru a ne face mireasa corporativă pentru creșterea lui Cristos (Ioan 3:29-30).
Așa cum Adam a fost crescut / sporit în Eva, mireasa și soția sa, tot așa Cristos este crescut / sporit în biserică, mireasa și soția Sa (Gen. 2:21-22).
Prin faptul că Cristos a fost ridicat pe cruce ca șarpele de bronz, creșterea lui Satan a devenit creșterea lui Cristos, mireasa Sa; noi, care am fost cândva creșterea lui Satan, am devenit creșterea lui Cristos.
Deci Biblia vorbește nu doar despre o minunată poveste de dragoste divină între Dumnezeu și om, ci și despre șarpe și mireasă; Biblia ne arată cum noi, ca și creștere a Satan, devenim creșterea lui Cristos pentru a fi mireasa Lui.
Cristosul nelimitat trebuie să aibă o creștere universală, iar El este în proces de a obține această creștere astăzi.
El dă Duhul fără măsură (Ioan 3:34) pentru a produce și a zidi biserica ca creștere a lui Cristos.
Fiecare dintre milioanele de oameni care cred în Domnul Isus a primit Duhul incomensurabil pentru a face parte din creșterea universală a Cristosului nelimitat. Aleluia!
Chiar dacă Satan și-a injectat natura păcătoasă în noi, crezând în Cristos suntem regenerați și devenim creșterea lui Cristos!
Cristosul nelimitat dă Duhul incomensurabil pentru a produce o creștere universală a Sa, care este biserica în calitate de Trup al lui Cristos finalizat în Noul Ierusalim. Toate persoanele regenerate sunt componentele miresei, care se vor căsători cu Domnul Isus în calitate de Mire.
Regenerarea înseamnă nu numai că primim viața divină în duhul nostru, ci și că ființa noastră șerpescă este anulată și că primim viața divină pentru a deveni o ființă nouă care face parte din mireasa lui Cristos! Aleluia!
Aici vedem șarpele și mireasa – prin regenerare, noi cei care au fost șerpi în natură devenim mireasa lui Cristos pentru a fi creșterea Lui! Amin!
Regenerarea este pentru producerea miresei lui Cristos, căci prin regenerare, ființele șerpești devin fii ai lui Dumnezeu pentru a face parte din creșterea, sporirea lui Cristos în umanitate.
Intenția lui Ioan 3 este de a ne arăta că Cristosul nelimitat trebuie să aibă o creștere universală și că El este în proces de a obține această creștere astăzi; Duhul incomensurabil produce o creștere universală a Cristosului nelimitat (Ioan 3:29-36). Amin!
Putem spune chiar că, considerată ca un întreg, Biblia dezvăluie șarpele și miresa. Ce minunat!
În Biblie vedem povestea de dragoste divină, dar vedem și șarpele și mireasa – șarpele vrea să ne frustreze povestea de dragoste cu Domnul și să ne oprească din a-I spune cât de mult Îl iubim, dar prin regenerare devenim parte a miresei a lui Cristos, iar acum devenim în realitate mireasa lui Cristos! Aleluia!
Mulțumim Doamne Isuse că ai murit pentru a ne regenera cu viața Ta divină și pentru a ne face parte din mireasa lui Cristos! Aleluia, noi, care suntem șerpești în natură, putem fi regenerați și putem anula natura noastră șerpească, pentru a putea deveni parte a creșterii lui Cristos, a bisericii! Amin, Doamne, fie ca Tu să crești și iar noi să scădem; crești în noi pentru mireasa lui Cristos și fă-ne parte din creșterea Ta pe pământ. Vrem să primim și să savurăm Duhul incomensurabil, astfel încât Cristosul nelimitat să obțină o creștere universală pentru Sine!
[…] This article can also be read in the Romanian language / Citiți acest articol în limba română vizitând următorul link, Șarpele și mireasa: să vedem cum noi, ca și creștere a Satan, devenim creșterea lui Cristos. […]
Amin, Doamne Isuse fie ca elementul divin să crească în noi iar tot ce nu ești Tu să descreasca.
Doamne, fie ca Tu să crești și iar noi să scădem; crești în noi pentru mireasa lui Cristos și fă-ne parte din creșterea Ta pe pământ. Vrem să primim și să savurăm Duhul incomensurabil, astfel încât Cristosul nelimitat să obțină o creștere universală pentru Sine!
Lauda fie numele domnului
Lauda fie numele domnului
Amin Doamne lsuse iartăne pe noi păcătoși!