Când venim la tronul harului prin sângele lui Cristos, ne întâlnim cu Dumnezeu și Îl contemplăm, comunicăm cu El, suntem infuzați cu El, ne conformăm slujbei Sale cerești și suntem transformați în chipul Său ca să fim mărturia Sa strălucitoare, o miniatură a Noului Ierusalim astăzi.
În Vechiul Testament, Dumnezeu S-a întâlnit cu poporul Său pe acoperământul expierii de deasupra chivotului, sub heruvimii gloriei, și acolo a vorbit cu poporul Său; astăzi Dumnezeu Se întâlnește cu poporul Său la tronul harului.
Tronul lui Dumnezeu este un tron al judecății și al dreptății, dar pentru noi, credincioșii în Cristos, acest tron este de har și putem veni oricând la tronul harului.
Cum putem noi, oameni de pe pământ, să venim la tronul harului – realitatea acoperământului expierii – care este în ceruri?
Cheia, secretul, este duhul nostru; Cristosul care este în cer este și în duhul nostru, căci El este scara cerească care unește pământul cu cerul.
În calitate de scara cerească din duh, Cristos ne unește duhul cu cerul și aduce cerul în duhul nostru; când Îl atingem pe Domnul în duh, atingem cerul, căci în duhul nostru se află poarta cerului.
Mulți credincioși ating întâmplător pe Domnul în duh și au un gust al cerului, dar noi trebuie să cunoaștem realitatea și adevărul: Cristos este în duhul nostru, suntem uniți cu El ca un singur duh și când ne întoarcem către El prin chemarea numelui Său și aplicând sângele Său prețios, atingem cerul, primim îndurare și găsim har!
Ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru, intrăm în Sfânta Sfintelor, unde ne întâlnim cu Dumnezeu, care este pe tronul harului.
La exterior trăim pe pământ și suntem la fel ca și alte ființe omenești, dar în interior, când Îl atingem pe Domnul, trăim în Sfânta Sfintelor, atingem tronul harului și trăim o viață cerească pe pământ.
Aleluia, de fiecare dată când intrăm în Sfânta Sfintelor prin sângele lui Isus, venim la tronul harului dincolo de perdea ca să primim îndurare și să găsim har de la Cristosul înălțat în ceruri!
Cât Îi mulțumim și Îl lăudăm pe Domnul că ne-a arătat secretul: duhul nostru!
Secretul de a-L contacta pe Dumnezeu nu este să facem niște lucrări exterioare sau să trecem printr-un proces îndelungat de a face cutare lucru ca să ne califice să-L contactăm Dumnezeu… a contacta pe Dumnezeu are de-a face cu duhul nostru contopit și cu sângele lui Isus.
Putem aplica sângele lui Isus și intrăm imediat în Sfânta Sfintelor, ca să savurăm pe Dumnezeu în duhul nostru!
Aleluia, tronul harului este cu duhul nostru și, ori de câte ori ne întoarcem spre duh, aplicăm sângele și contactăm pe Domnul, atingem tronul harului, suntem transformați în chipul Său și trăim o viață cerească pe pământ!
La tronul harului avem părtășie cu Dumnezeu, contemplăm gloria Sa și suntem transformați în chipul Său
Unde ne întâlnim cu Dumnezeu astăzi?
În Vechiul Testament El S-a întâlnit cu poporul Său pe acoperământul Chivotului, pe acoperământul expierii; astăzi Dumnezeu se întâlnește cu noi și ne vorbește la tronul harului, realitatea acoperământului expierii (Num. 7:80; Exod 25:17-22).
Pe acoperământul expierii Dumnezeu S-a întâlnit cu poporul Său și a comunicat cu ei, iar la tronul harului din duhul nostru ne putem întâlni cu Dumnezeu și avem vorbirea Sa.
Când venim la tronul harului prin sângele lui Cristos, ne întâlnim cu Dumnezeu și comunicăm cu El (Evrei 4:16; 10:19).
La tronul harului putem auzi vocea lui Dumnezeu; Dumnezeu vorbește de la tronul harului și aici auzim glasul lui Dumnezeu, vedem chipul Său, savurăm prezența Sa și suntem una cu El în economia Sa.
Atâta timp cât Îl contactăm pe Domnul în duhul nostru, noi ascultăm vocea Sa, savurăm prezența Sa, iar El Își înalță chipul peste noi, și ne înștiințează de faptul că inima Sa este plină de binecuvântări și de tot felul de experiențe pozitive pentru noi ca să ne facă biruitorii care tânjim să fim. Amin!
Aici la tronul harului avem oracolul Său și primim vorbirea Sa; dacă încă rămânem în jurul crucii și nu avansăm spre Sfânta Sfintelor, va fi dificil să Îi auzim vocea.
Când Îl contactăm pe Domnul la tronul harului, pur și simplu Îl vedem ca Cel de pe tron și Îl lăudăm și Îl mulțumim. Rugăciunile noastre vor deveni foarte simple – pur și simplu Îi vom spune Domnului:
“Îți mulțumesc, Doamne! Slavă Ție, Doamne! Aleluia, Te iubesc, Doamne! Te iubesc și Te prețuiesc, Doamne! Amin, Îți mulțumesc, Doamne!”
Îl lăudăm și Îi mulțumim pentru faptul că tronul Său pentru noi nu este un tron de judecată, ci unul de reper, și simțim că ceva curge din tronul harului înspre noi, prin noi și din noi.
Când Îl contactăm pe Domnul la tronul harului, experimentăm viața eternă care curge întru noi ca harul alimentator. La tronul harului primim îndurare și găsim har pentru ajutor în timp util. Amin!
Ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru și venim la tronul harului, ne conformăm slujbei cerești a Domnului; când El se roagă în ceruri, noi vom reproduce rugăciunea pe pământ și vom mijloci pentru ceea ce mijlocește El.
Atunci când Îl atingem pe Domnul la tronul harului noi ne vom conforma slujbei cerești a lui Cristos (vezi Evrei 4:12, 16; 7:25-26; 8:1; 13:20-21).
Mai mult, la tronul harului Îl privim pe Domnul și Îl reflectăm; suntem ca o oglindă care atât că privește, cât și reflectă pe Domnul în același timp (vezi 2 Corinteni 3:18), și astfel suntem transformați în aceeași imagine din glorie către glorie, chiar ca de la Domnul Duh.
Când noi înșine Îl vedem pe Domnul, Îl contemplăm; rezultatul va fi că Îl reflectăm astfel încât alții să Îl poată vedea prin noi.
Rezultatul contemplării și reflectării Domnului de către noi este că suntem transformați în aceeași imagine a Cristosului înviat și glorificat.
Amin, treptat suntem conformați imaginii Cristosului înviat și glorificat și suntem făcuți la fel ca El (Rom. 8:29)!
Când Îl contactăm pe Domnul în duhul nostru contopit, noi atingem tronul harului, și privim și reflectăm gloria Domnului; El infuzează și distribuie în noi elementele a ceea ce este El și ceea ce a făcut, și are loc un proces metabolic care se desfășoară în ființa noastră.
Pe măsură ce rămânem în această contemplare și reflectare a Domnului în duh, suntem treptat transformați metabolic pentru a avea forma vieții Sale, iar prin înnoirea minții noastre, suntem treptat schimbați după chipul Său!
Cât de glorios este acest lucru! Zilnic mergem din glorie către glorie prin faptul că Îl contemplăm și Îl reflectăm pe Domnul ca o oglindă!
Doamne, venim la tronul harului prin sângele lui Cristos, ca să ne întâlnim cu Dumnezeu și să comunicăm cu El. Venim la Tine, Doamne, ca să ascultăm vorbirea Ta, să auzim glasul Tău, să vedem chipul Tău, să savurăm prezența Ta și să fim una cu Tine în economia Ta! Fii lăudat, Doamne! Îți mulțumim pentru tot ceea ce ești pentru noi. Îți mulțumim că ne infuzezi cu tot ceea ce Tu ești pe măsură ce Te privim, ca să Te putem reflecta altora ca o oglindă! Amin, Doamne, păstrează-ne în privirea și reflectarea Ta până când suntem transformați în aceeași imagine glorioasă ca și Tine, pentru a fi mărturia Ta strălucitoare pe pământ!
Destinul nostru este să fim Noul Ierusalim, Sfânta Sfintelor umplută cu gloria lui Dumnezeu!
Destinul nostru este să fim Noul Ierusalim, orașul sfânt în cerul și pământul cel nou, iar acest oraș va fi Sfânta Sfintelor lărgită și umplută cu gloria lui Dumnezeu!
În Noul Ierusalim nu este nevoie de soare, lună sau stele ca să strălucească, pentru că Domnul Dumnezeu Cel atotputernic este lumina, iar Mielul este lampa (vezi Apoc. 21:2-3, 10-11, 16, 22-23; 22:1-5).
În Sfânta Sfintelor din Vechiul Testament există întuneric exterior, dar lumină interioară; această lumină se extinde și se lărgește astăzi când Îl contactăm pe Domnul la tronul harului și avem strălucirea Sa, și va fi lărgită pe deplin în Noul Ierusalim!
Întregul oraș al Noului Ierusalim va fi Sfânta Sfintelor și gloria lui Dumnezeu ca lumină va străluci în Cristos, în calitate de Mielul-Lampă, prin oraș pentru eternitate!
Aleluia, în Noul Ierusalim nu este nevoie de nici o lumină naturală (soarele sau luna) sau orice lumină făcută de om, deoarece Dumnezeu Însuși va fi lumina, iar Cristos va fi lampa care Îl va străluci pe Dumnezeu către întregul oraș!
Aleluia, în eternitate vom savura tronul lui Dumnezeu și al Mielului cu râul apei vieții, Îl vom sluji, vom vedea fața Sa, vom trăi sub strălucirea Sa și vom domni pentru totdeauna!
Destinul nostru este să slujim Domnului, să vedem fața Sa, să trăim sub strălucirea Sa și să domnim pentru totdeauna; acesta este destinul nostru etern, iar astăzi putem avea un gust anticipat!
Astăzi putem începe în locul unde suntem și putem să mergem mai departe în relația noastră cu Domnul până când ajungem pe “vârful muntelui”, până când ne aflăm în prezența directă a Domnului, gloria shekina a Sa!
Trebuie să avansăm și să continuăm cu Domnul, venind în Sfânta Sfintelor, pe baza sângelui prețios al lui Cristos; trebuie să venim ca să primim îndurare și să găsim har!
Pur și simplu trebuie să venim așa cum suntem, să aplicăm sângele lui Cristos și să stăm pe Cristos ca loc de întâlnire al lui Dumnezeu și al omului; El este locul de ispășire, realitatea acoperământului expierii și El este în duhul nostru ca tron al harului!
Aici, în răscumpărarea lui Cristos, putem avea strălucirea lui Dumnezeu, putem să fim sub conducerea Sa, putem savura strălucirea Sa și vorbirea Sa, și putem avea inima Sa deschisă și descoperită nouă.
Aceasta este ceea ce dorim să experimentăm și acesta este modul în care vrem să trăim!
Vrem să avansăm cu Domnul zi de zi, lună după lună și an de an, până când vom trăi înaintea feței Sale, sub conducerea Sa directă, și suntem constant sub lumina Sa, și contemplându-L și reflectându-L să fim transformați în aceeași imagine glorioasă!
Aleluia, destinul nostru etern este să fim Noul Ierusalim, Sfânta Sfintelor umplută de gloria lui Dumnezeu! Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai dat un astfel de destin glorios! Destinul nostru este să strălucim pe Dumnezeu în univers și să savurăm tronul lui Dumnezeu și al Mielului cu râul apei vieții! Aleluia, este destinul nostru etern să Îl slujim pe Dumnezeu, să vedem fața Sa, să trăim sub strălucirea Sa și să domnim în vecii vecilor! Amin, Doamne, fie ca să avansăm în relația noastră cu Tine până când vom trăi permanent în prezența Ta, ca să vedem și să trăim în dorința inimii Tale și să Te contemplăm și să Te reflectăm până când suntem transformați în aceeași imagine!
[…] Read this article / blog post in Romanian – puteți citi acest articol și în limba română la următorul link – La tronul harului Îl contemplăm pe Dumnezeu și suntem transformați în chipul lui Cristos. […]
Amin, Aleluia pentru duhul omenesc contopit cu Duhul datator de Viata prin care se petrece transformarea noastra metabolica, ajungand pana la transformarea trupurilor noastre muritoare in trupuri de slava asemenea celui al Domnului Isus, Cristosul Tatalui nostru si al Lui! Doamne, infuzeaza-Te in noi,hraneste-ne cu Tine Insuti pana vom avea intr-adevar chipul si asemanarea Ta! Aceeasi vointa, minte si sentimente cu ale Tale, Doamne Isuuuuseee! Vrem sa fim una cu Tine, sa iubim ce iubesti Tu si sa uram ce urasti Tu!
Amin , aleluia ! Contemplând si reflectând …. cu fata neacoperită … iată Calea vie si noua pe care Dumnezeu ne-a deschis-o ! Sa îndrăznim prin sângele lui Cristos !
Mulțumim Doamne Isuse , fii laudat , mulțumim ca ne infuzezi cu tot ceea ce ești si ai îndeplinit ! O inima întoarsă spre Tine astăzi pentru toți Sfinții!
Evrei 10 : 19 . Având , deci
îndrăzneala , fraților , sa
intrăm. in . Sfinta. Sfintelor prin. sangele. lui. Isus . .
1)– Având , deci îndrăzneală ,
fraților , ca sa intram. in Sfinta. Sfiitelor in Sangele lui. Isus .
— Acoperământul Chivotului ,
împreună cu heruvimi Gloriei ,. simbolizeaza Tronul harului ,. astfel dar , Acoperământul. Expierii. , este Tronul Harului unde Dumnezeu, Se întâlnește cu noi și este
locul., in care. Dumnezeu ne
vorbește. noua . . Exod 25 : 17 – 22.
— Tronul. Harului , este realitatea Acoperământului Expierii. care se afla in duhul nostru regenerat .
— Atunci cînd noi , nu mai zăbovim , sa persistam. in. noi înșine , avem. îndrăzneala . sa venim. la Tronul. Harului , prin . Sangele lui. Cristos , acesta. este. locul in care noi contactam. pe Dumnezeu, și. ne întâlnim. cu Dumnezeu și avem. comuniune. cu Dumnezeu. in Cristos. .
— Dumnezeu este Cel care. la sfirsitul. acestor zile , ne-a. vorbit. in. Fiul ,
de la Incarnarea. lui Dumnezeu. in Cristos , și pina in. intreaga. Etrnitate
Viitoare. , Dumnezeu vorbește în Fiul , acest lucru înseamnă., că. Dumnezeu. nu. mai . este un. Mister , Vorbirea. lui Dumnezeu. in Fiul ., înseamnă. un Dumnezeu revelat. , unul. care , dorește. sa locuiască inpreuna. cu poporul Sau , răscumpărat. , și. sa se intilneasca ,, ca. să poată vorbii . poporul Său. .
— Locul in care noi putem
contacta. pe Dumnezeu in Cristos , este locul în care Dumnezeu vorbește noua , in Cristos .
— Șingurul . loc. in care noi putem. auzi Glasul. Pastorului , vocea. lui Dumnezeu , este. Vorbirea. Sa. , putem contempla Chipul. Sau . putem vedea. Prezenta. Sa. și. putem. să. Savuram.. Prezenta. Domnului. este in duhul. nostru., noi. cu toți. trebuie. doar , sa fim. in . locul. vorbirii. lui. Dumnezeu. .
— semnificația spirituală , este că în cazul, . in. care , totul ni se pare străin , și sec ,. in care nu exista nici o realitate, , și nici un. semn
de credință , acesta. este semnul. că .noi zăbovim. in noi. înșine , și suntem. pe un teren greșit , suntem.
fie. in carnea. noastră. , fie in sinele nostru , locul . in care. poporul a zăbovit în pustie. și a murmurat ,
s-au. răzvrătit împotriva. lui. Dumnezeu, .iar acest. lucru. a fost , ca. poporul sa încrezut. in cunoștința. lor , și nu in. Domnul , care a promis Tara buna , astfel. dar. , ei. .au zăbovit , și au murit. fără să. între in. Tara buna , .
— Acest. tablou este folosit. de. Pavel. ca. un fundal. negativ , prin. care. ne spune. , Pavel. :
— .Fraților. , aveți. îndrăzneala. sa intrati. in Tara buna ,in. care este. Cristos ,. ca. Mare Preot.
— Zăbovirea. noastră. , este. opusul cu , îndrăzneala. noastră. de. a. intra. . in locul. in care totul. este Cristos . .( duhul nostru . regenerat. cu Viata. divina )
— Sângele. lui Isus ,. este. Cristos ,.
— calea. Cea. Noua. este. Cristos ,.
— deschiderea. drumului cu o ușă. deschisa. in . duhul nostru este. Cristos .
— Cel. care a intrat primul. in duhul . nostru . este Cristos .
— îndrăzneala. noastră. tine. , de a intra in duhul . nostru , care. este Cristos , Cel. care a deschis ușa duhului. nostru. cu Sangele. Sau.
— Iar. a zăbovi in. noi. înșine înseamnă. sa repetam istoria. lui Israel .
— A zăbovii in noi înșine înseamnă. că. suntem. in. carnea. noastră , findca. noi ne iubim. carnea , mai mult
decit. pe Cristos , , iar faptul. că. zăbovim. suntem. legați de carne mai tare decit de Crisitos , , aproape. că suntem. gata , sa spunem., sa nu. ne. mai . vorbesca. Dumnezeu , ,
vorbește. tu. Moise , noua ne place. , aici .
— La Tronul Harului , noi toți privim. la Cel , ce sade , pe. Tronul lui Dumnezeu in Cristos. .
— Dumnezeu vorbește de la
Tronul Harului , findca Tronul. harului. este. oraculul lui. Dumnezeu . unde noi. vedem. Chipul Sau , și de. unde noi. savuram. Harul Sau. .
— In acest. caz. ,ar. fi. absurd , sa avem. pretenții cu simțurile. cărnii . sa
simțim. Prezenta. Duhului .
— întreaga. situație. se schimba. radical.., daca noi uitam. de carne și de sine , și nu. ne. mai dorim. simțurile. cărnii , cred. că atunci , se va. termina , cu faptul. de. a zăbovi in. noi înșine , și să. ne preocupam. cu. indrazbeala , de a intra in duhul. nostru .
— Atunci cind noi. suntem. in. duhul . nostru , noi nu. vom. mai zăbovvi că. sa ne privim. pe noi. înșine , ci. ne. întoarcem. inima. , de la noi insine și contemplam. pe. Domnul Duh 2 Cor 3 : 17 .
— In duhul nostru noi venim la Tronul. Harului , iar acest lucru corespunde cu Slujba. Cerească. a lui Cristos , și suntem. sub. distribuirea. Slujbei. Duhului .
— In aceasta porțiune. Pavel. , nu. subliniaza , că noi nu. puteam. intra. in. duhul. nostru. regenerat. , ci
problema noastră de baza .este , că noi nu vrem. sa intrăm. in duhul. nostru. , regenerat. cu viața. divina. ,
— toate argumentatiile noastre. sunt complet. nejustificate , noi. dorim. sa trăim. înspre. noi înșine , și pentru noi . înșine .
–Aceasta este situația. adevărata. a noastră .
— Un alt. lucru uimitor , este că ne aflăm într-o. premieră ,. in care ,timo de 1500 de ani. , Intrarea în Sfinta. Sfintelor . era. asigurată . doar pentru. o singura. Persoana , pentru
Marele. Preot , Aaron .
— Iar. dupa. locuirea lui Dumnezeu cu poporul Sau in tipul. reprezintativ. Pamintesc , Dumnezeu întrupat în Cristos , vine sa locuiască. inpreuna. cu O.mul. Isus , și prin moartea
și Invierea. Sa , a rascumparat. toț. poporul. Sau. ,și. a împărțit. Viața. Sa in răscumpăratii. Sai . și dorește. sa trăiască. împreună. cu omul .
— In . Evrei 10. : 19 , Pavel.
se. adreseaza. la toți credinciosiosi Sai. regenerați ,sa intre in Sfinta
Sfintelor ,Cereasca. ,in felul
in care a fost adresată. porunca. lui. Aaron. , cu. o singura zi. din an .
— Astfel dar,. noi. acum. ne. se aflăm. cu. toți. cu duhul. regenerat ,,și. avem. viața. Preotesca ,in care. trebuie să intrăm. pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ .
— textual. : Sa. intrăm. in. Sfinta Sfintelor in Sangele lui Isus .
a)–Cind. Cristos. Isus. a fost crucificat , și din coasta Sa străpunsă. a ieșit sânge și apă .
Ioan 19 : 34 .
— Sangele. era pentru.
răscumpărare .
— Iar. Apa era. pentru generarea. Vieții , era Eliberarea Vieti Divine , pentru. tot. poporul Răscumpărat .
— Prin urmare Sangele. Sau
a produs. întreaga. lucrare
de rascumparare. .
— In. Înviere. Cristos a venit ca. Mare Preot , ca. sa aplice răscumpărarea. Sa . la poporul. Sau .
— Acest. lucru înseamnă ,
că. Marele. Preot venea. cu. sangele ispasitor. și intra. in. Sfinta Sfintelor. pentru. a face Ispasirea. Poporului . Sau. .iar apoi după. ieșirea. sa. afara., făcea. stropirea. cu Sangele. ispasitor. , la. Altarul de afara , sub privirea poporului pentru. conștiința lor .
— In felul acesta a făcut Cristos , in calitate. de Mare Preot.
— În dimineața. Invierii
Ioan 20 : 17 , a spus. Mariei.: .nu Ma tinea ,findca nu M- am suit. la Tatal
Meu ..
— In. Ev. 9 : 11– 12 , 24 . a făcut. Ispasirea . Păcatelor. in Ceruri. .
— Iar. seara in. ziua Învierii. . Ioan 20 : 19 -22 .
Isus. , in calitate de Mare Preot . a venit după Ispasiea. păcatelor. din Sfinta Sfintelor , in mijlocul. lor , ca sa aplice Ispasirea , in vazul. ucenicilor și. Le-a. arătat. mâinile .și. coasta. Sa . v 20 .
— In felul , cum in tipul . reprezentativ. , Marele Preot. Aaron , venea. afara și făcea. stropirea. . cu Sangele Ispasiri. inaintea. poporullui .
— Astfel dar . Răscumpărarea
indeplinita .este aplicata. prin. Duhul. , poporullui Sau .
— Ispasirea..cu Sangele. lui. Isus . a fost. făcută. in mod. Etern ,
— drumul. deschis. in Sfinta. Sfintelor. este. prin. Sângele lui Isus .
— drumul. in duhul nostru este deschis. prin . venirea. lui. Cristos . cu Sangele Sau .
— dreotatea. întreaga. este. îndeplinita . inainrea. lui. Dumnezeu .
— Un șingur. lucru. urmează sa fie făcut , intrarea noastră trebuie făcută cu îndrăzneală , findca. duhul
nostru. este unit cu Domnul , ca un singur. Duh . 1 Cor 6 : 17 .
— Noi nu intrăm în Sfinta Sfintelor , pentru ca. sa fim. iertați . , Prezenta. Duhului Sfinr. este dovada. că noi
trebuie să părăsim. carnea
și sinele nostru. pentru a putea. veni. la Tronul Harului . ca. să ne. vorbească. Dumnezeu .
— In 2 Cor 3 : 18 .
noi. contemplam. și reflectăm ca o oglinda :
— Oglinda are 2 funcții .
— oglinda contempla .ceaa. ce vede. .
— oglinda. reflectă. ceea ce.
ce. a contemplat. .
–Contemplarea , este pentru
noi înșine , că. sa-L vedem
pe. Domnul .
— Reflectarea. , este funcția
pentru că. alții , sa. vadă. , ceaea. ce noi
am. contemplat. prin Savurare. noastră și. sa putem. reflecta. către alții .
— în duhul. nostru. , noi avem. functia. oglinzi. de a contempla. pentru. noi. , că să. putem. savura. și. de a. reflecta , către. alții. Iar. alții vor putea. contempla doar. , ceea. ce noi înșine am contemplat . ,
–iar acesasta funcție. devine o mare indrazneala. ca si. alții. sa. poată. intra dincolo. de perdea , in Sfinta Sfintelor, din. duhul. nostru regenerat .
Amin Aleluia pentru Cristos