Cartea Numeri, în ansamblu, revelează nevoia ca poporul ales al lui Dumnezeu să fie format într-o armată sfântă pentru a duce războiul sfânt; pentru aceasta, ei parcurg multe stații și experimentează multe lucruri, astfel încât Dumnezeu să-Și câștige armata Sa sfântă.
Am văzut că, în cartea Exod, Dumnezeu a scos pe poporul Său de sub uzurparea lui faraon și Și-a deschis inima față de ei la Muntele Sinai, arătându-le cine este El și ce vrea El prin faptul că le-a dat legea și prin faptul că le-a dat un model al zidirii lui Dumnezeu, tabernaculul.
Tabernaculul este un lucru foarte semnificativ, deoarece în el vedem revelația lui Dumnezeu și economia Sa; în economia Sa, Dumnezeu vrea să Se zidească în om și să-l zidească pe om în El Însuși, astfel încât Dumnezeul Triunic să fie una cu omul și să trăiască împreună cu omul ca o singură entitate, o locuință corporativă, mărturia lui Dumnezeu.
Despre acest lucru vorbește întreaga Biblie, iar în Vechiul Testament – în special în Exod – vedem acest lucru în tip reprezentativ, în timp ce în Noul Testament avem revelația și definiția clară a economiei lui Dumnezeu.
Înainte ca Dumnezeu să creeze toate lucrurile, El a avut dorința inimii Sale de a câștiga o expresie corporativă; pentru aceasta, El ne-a ales, ne-a predestinat și, cu timpul, a venit să ne răscumpere și să ne mântuiască. Acum, după mântuirea noastră, ne dezvăluie cine este El pentru noi și ne arată care este dorința inimii Sale.
Conform dorinței inimii Sale, Dumnezeul Triunic Se zidește pe Sine în om și se contopește pe Sine Însuși cu omul, ca să obțină o locuință, o mărturie.
Acest lucru este văzut în tabernacul, în care vedem multe tipuri reprezentative ale faptului că Dumnezeului Triunic și omul sunt contopiți și zidiți împreună.
Scândurile tabernaculului, chivotul, lampadarul, altarele și tot ce are legătură cu tarbernaculul sunt un tip reprezentativ al Dumnezeului Triunic care Se introduce în om și Se contopește cu omul, astfel încât Dumnezeu să obțină o mărturie pentru El Însuși, o expresie corporativă în umanitate.
Cartea Exod descoperă acest lucru.
Apoi, cartea Levitic ne arată cum Dumnezeu Și-a instruit poporul cum să I se închine și să se împărtășească din El, și cum să trăiască o viață sfântă, curată și plină de bucurie.
Întreaga carte este plină de vorbirea lui Dumnezeu despre cum noi, poporul sfânt al Dumnezeului sfânt, ar trebui să ne închinăm Lui și să ne împărtășim din El; pe măsură ce facem acest lucru, vom trăi o viață sfântă, curată și plină de bucurie împreună cu Dumnezeul nostru, care trăiește în mijlocul nostru.
Dumnezeul nostru ne instruiește – noi suntem discipolii Săi și suntem instruiți să Îl savurăm pe Domnul, să trăim o viață sfântă, o viață curată și o viață plină de bucurie.
Nevoia poporului lui Dumnezeu de a fi format într-o armată sfântă pentru a duce la îndeplinire războiul sfânt
În totalitatea sa, cartea Numeri descoperă nevoia ca noi, în calitate de popor ales și răscumpărat al lui Dumnezeu, să fim formați într-o armată pentru a duce războiul sfânt (1 Tim. 1:18; 2 Tim. 2:3-4).
Prin urmare, poporul Israel a trebuit să treacă prin multe experiențe și să ajungă prin multe stații, călătorind cu Dumnezeu și luptând împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu, astfel încât să fie formați într-o armată sfântă pentru a lupta pentru interesele lui Dumnezeu pe pământ.
Pentru a fi formați într-o armată sfântă, poporul lui Dumnezeu trebuia mai întâi să fie numărat în funcție de maturitatea lor în viață (vezi Num. 1:3, 18).
Ca să fim formați într-o armată sfântă pentru a lupta împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu, trebuie să fim aduși la maturitate (Evrei 6:1), ca să fim parte a acestei armate trebuie să avem o oarecare maturitate în viață.
După ce au fost numărați, poporul ales al lui Dumnezeu a fost, de asemenea, zidit într-un singur trup (Num. 1:44-46); așezarea lor în aranjamentul rânduit de Dumnezeu arăta că ei au fost zidiți ca un singur trup.
Apoi, poporul lui Dumnezeu a călătorit împreună cu Dumnezeu, și în călătoria lor au avut prezența lui Dumnezeu. Oriunde mergeau, poporul lui Israel a avut prezența lui Dumnezeu așa cum este simbolizată de norul din timpul zilei și de focul din timpul nopții (Exo. 33:14; 40:36-38; Num. 9:15-23).
Pentru a fi formați în armata sfântă ca să luptăm pentru interesul lui Dumnezeu, trebuie să călătorim împreună cu Dumnezeu, având prezența Sa cu noi; prezența Sa ne face poporul Său, un grup distinct și remarcabil pe pământ, care stă pentru Dumnezeu și pentru interesul Său.
Pe măsură ce copiii lui Israel călătoreau împreună cu Dumnezeu, Îngerul lui Iehova lua conducerea (Ex. 32:34); titlul de Îngerul lui Iehova este un titlu special al lui Cristos în Vechiul Testament, așa cum a fost revelat în Exod 3:2-6. Acest lucru arată că, în călătoria lor, copiii lui Israel se mișcau, umblau și trăiau împreună cu Iehova, Dumnezeul Triunic.
În călătoria noastră împreună cu Dumnezeu pe pământ, în timp ce suntem formați într-o armată sfântă pentru a lupta pentru interesele Sale, trebuie să ne mișcăm, să umblăm și să trăim împreună cu Dumnezeul Triunic; viața noastră zilnică trebuie să fie una cu Domnul și în Domnul, și tot ceea ce facem trebuie să fie în această uniune organică cu El și sub conducerea Sa.
Poporul ales și răscumpărat al lui Dumnezeu a trecut prin pustiul cel mare și înfricoșător cu tot felul de încercări, suferințe și îngrijire, alimentare și disciplină divină (Deut. 1:19; 8:2-5).
Acesta este un tip reprezentativ al vieții noastre creștine; deși am putea crede că viața creștină ar trebui să fie plină de bucurie și pace, în tipul reprezentativ al copiilor lui Israel vedem cum călătoria noastră creștină este precum pustiul întins și avem tot felul de încercări, suferințe, împreună cu îngrijirea, proviziile și disciplina divină a lui Dumnezeu.
Pe de o parte experimentăm încercări și suferințe, iar pe de altă parte Domnul este credincios și delicat să ne îngrijească, să ne alimenteze cu hrană și băutură și chiar să ne disciplineze.
Domnul este cu noi în timp ce trecem prin suferințele și încercările din viața noastră creștină; El nu doar ne conduce prin aceste necazuri și încercări, ci, de asemenea, El se îngrijește de noi în mod divin, ne alimentează în mod îmbelșugat și ne disciplinează.
De multe ori suntem precum copiii lui Israel, “creștini obraznici”, așa că Domnul vine să ne disciplineze pentru un timp, până când învățăm lecțiile pe care El vrea să le învățăm și ne deschidem către El fără rezerve, ca El să ne instruiască și să ne formeze în armata sfântă de care El are nevoie ca să lupte pentru interesele Sale.
În călătoria lor prin pustie, copiii lui Israel au trecut prin patruzeci și două de stații pentru a intra în odihnă în țara bună promisă de Dumnezeu (vezi Num. 33:1-49; Iosua 1:2).
Aceste patruzeci și două de stații simbolizează cele 42 de generații de la Avraam la Cristos (vezi Mat. 1); țelul celor patruzeci și două de stații era țara bună, iar țelul celor patruzeci și două de generații era Cristos.
Corespondența de aici ne arată că intenția lui Dumnezeu este de a-Și duce pe poporul Său în țara bună, deoarece acest Cristos atotinclusiv este țelul.
Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai ales, ne-ai mântuit și ne-ai făcut poporul Tău, ca să fim formați într-o armată sfântă pentru a duce războiul sfânt, luptând pentru interesele Tale pe pământ. Fie ca noi să fim aduși la maturitate, astfel încât să fim formați într-o armată, și fie ca să fim zidiți cu sfinții într-un singur trup pentru interesul Tău. Doamne, vrem să ne mișcăm, să umblăm și să trăim împreună cu Dumnezeul Triunic în timp ce călătorim în viața noastră creștină zi de zi. Îți mulțumim că ne-ai condus pas cu pas, stație după stație, prin tot felul de încercări și suferințe, și Îți mulțumim că ai venit să ne îngrijești în mod divin, să ne alimentezi și să ne disciplinezi, până când vom deveni armata sfântă de care Tu ai nevoie pentru scopul Tău pe pământ.
Ca o armată preoțească, poporul ales și răscumpărat al lui Dumnezeu luptă împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu
Gândul central al cărții Numeri este că Cristos este sensul vieții, mărturia, centrul poporului lui Dumnezeu, și El este Conducătorul, calea și scopul călătoriei și luptei lor.
Întreaga Biblie ne arată un singur lucru, și anume că intenția lui Dumnezeu este să aibă un popor format într-o armată care să-L ia pe Cristos ca înțelesul vieții, mărturie, centru, Conducător, cale și scop și să meargă înainte și să lupte pentru Dumnezeu, ca El să poată avea un popor zidit ca împărăție a Sa și casă a Sa, care se va finaliza în Noul Ierusalim (Gen. 1:26-28; Exo. 12:41, 51; 13:18; Mat. 16:16-19; Efes. 6:10-12; Apoc. 17:14; 19:11-16; 21:2, 10-11). Aleluia!
Întreaga Biblie ne arată acest lucru – pe partea pozitivă, Dumnezeu câștigă mărturia și expresia Sa, iar pe partea negativă El câștigă o armată sfântă, o armată preoțească, care luptă pentru interesul Său pe pământ.
Astăzi noi, în calitate de credincioși în Cristos, suntem formați ca să fim armata preoțească, pentru a lupta împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu.
Pentru aceasta, mai întâi trebuie să ne mișcăm, să trăim și să umblăm împreună cu El și, de asemenea, trebuie să trecem prin multe lucruri în viața și experiența noastră creștină; numai în acest fel putem fi calificați să luptăm împreună cu Dumnezeu.
În viața de biserică astăzi ar trebui să luptăm pentru Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu ca armata sfântă pe care El a pregătit-o și a format-o.
Aceasta înseamnă că viața de biserică nu este în mod principal pentru noi, ci pentru Dumnezeu; Dumnezeu ne-a regenerat și ne-a adus în viața de biserică, pentru ca noi să fim formați în armata sfântă, luptând pentru interesele Sale.
Dar, de multe ori, în simțământul nostru cu privire la viața de biserică, am putea fi prea egoiști și prea subiectivi – nu într-un mod negativ, ci în modul de a ne gândi că viața de biserică este în mod principal pentru noi, pentru savurarea noastră.
Să mulțumim și să-L lăudăm pe Domnul că ne-a adus în viața de biserică, căci aici ne-am găsit casa; am rătăcit în multe diviziuni, am căutat un loc pe care să-l numim acasă, și nu am putut găsi hrană, băutură, odihnă, pace și satisfacție – dar slavă Domnului, am găsit viața de biserică!
O, cât de bună este viața de biserică! Înainte de a intra în viața de biserică, eram fără adăpost, dar acum suntem acasă în biserică! Amin! Și acest lucru este absolut adevărat și corect să-l spunem și pentru care să ne rugăm.
Cu toate acestea, ar trebui să ne ridicăm ochii și să vedem că Dumnezeu Însuși are o nevoie – El are nevoie nu doar de o casă în care El și noi să avem odihnă, în savurare și satisfacție reciprocă, ci și de o armată, o armată sfântă, o armată preoțească, care să lupte împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu.
Numele lui Dumnezeu, interesul Său și cuvântul Său este înăbușit pe pământ astăzi, iar împărăția Sa este împiedicată să vină; acest lucru este pentru că nu există o armată sfântă pregătită să lupte războiul împreună cu Dumnezeu. Deci este bine să învățăm să ne rugăm în felul următor,
Doamne Isuse, viața de biserică este de fapt viața Ta; Tu vrei să trăiești în acest fel și noi toți trăim împreună cu Tine. Dacă nu am vrea să trăim și să ne mișcăm împreună cu Tine, Tu nu ai fi satisfăcut. Doamne, Tu nu vrei să fii singur: ai nevoie de o armată sfântă care să lupte împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu și interesul Său pe pământ. Îți mulțumim că ne-ai ales, ne-ai răscumpărat și ne-ai mântuit ca să Te însoțim în mișcarea Ta. Viața noastră de biserică, Doamne, este cu adevărat pentru Tine. Câștigă-ne ca armata preoțească care să lupte împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu în viața de biserică!