În Fil. 2:12 Pavel ne spune să ne ducem până la capăt propria mântuire; aceasta nu este mântuirea eternă de condamnarea lui Dumnezeu, ci mântuirea zilnică și constantă, care este Cristos ca persoană vie.
După ce am văzut minunatul model al lui Cristos în Fil. 2, Pavel ne spune, ca preaiubiți, să ne ducem până la capăt propria mântuire în frică și cutremur.
Ce este această ducere până la capăt a propriei mântuiri? Mântuirea este un subiect minunat, deseori învățat printre creștini; primim mântuirea lui Dumnezeu prin credință și trebuie să ne ducem până la capăt propria mântuire.
Cu toate acestea, este posibil să înțelegem mântuirea lui Dumnezeu într-un mod slab și superficial, adică să fim mântuiți de la pieire, să scăpăm de judecata lui Dumnezeu, să mergem în cer și să avem viață eternă.
Totuși, aici în Filipeni, Pavel menționează mântuirea într-un mod mai profund, mai înalt și mai bogat decât atât. El vorbește despre o mântuire care este legată de trăirea Cristosului nostru viu, Cristosul nostru mărit.
Mântuirea este menționată de trei ori în cartea Filipeni; mai întâi în Fil. 1:19 Pavel a spus că el crede că toate lucrurile se vor întoarce spre mântuirea sa prin cererile sfinților și prin rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos.
Pavel nu a spus că el credea că va fi salvat din închisoare; mai degrabă, el a spus că chiar și acolo, în închisoare, mântuirea constă în faptul că nu va fi dat de rușine, ci că Cristos va fi mărit în trupul său.
El nu se aștepta la o mântuire doar în mediul exterior ca să fie eliberat din închisoare; mai degrabă, pentru el, mântuirea a fost ca Cristos să fie mărit chiar și în acel mediu restrâns.
Apoi mai încolo în acest capitol, Pavel spune că ar trebui să ne purtăm într-un chip demn de evanghelie, să fim într-un singur duh cu un singur suflet străduindu-ne împreună cu credința evangheliei și să nu ne înspăimântăm de opoziție, ceea ce pentru ei va fi o pierzare, însă pentru noi o dovadă a mântuirii noastre (1:28).
Când ne purtăm într-un chip demn de evanghelie, străduindu-ne împreună cu credincioșii într-un singur duh cu un singur suflet, nu ne înspăimântăm de nici o opoziție, ci mai degrabă, aceasta este mântuirea noastră și, de asemenea, aceasta este o dovadă a pierzării lor.
A treia mențiune a mântuirii este în 2:12; după ce Pavel L-a prezentat pe Cristos ca fiind minunatul nostru model într-un mod interior și exterior, el ne-a însărcinat să exersăm ascultarea și să ne ducem până la capăt propria mântuire cu frică și cutremur, fără cârtiri și raționamente, pentru ca în această generație coruptă și pervertită să strălucim ca niște lumini, ținând sus cuvântul vieții.
În toate aceste trei cazuri, Paul era în închisoare, dar nu a menționat că ar fi vrut să fie eliberat din închisoare; chiar mai mult, el nu era în domeniul mântuirii de păcat, de lume, de carne sau de sine, ci el vorbea despre experimentarea lui Cristos, trăirea lui Cristos și mărirea lui Cristos.
Toate astea ne arată o mântuire constantă și nevoia de a ne duce până la capăt propria mântuire. Cu toții am primit mântuirea; am fost mântuiți de iad, de pierzarea eternă și de judecata eternă a lui Dumnezeu, dar trebuie să fim mântuiți până la cel mai înalt grad. În caz contrar, suntem în pericolul de a trăi o viață goală și s-ar putea să fim și noi în diviziune. O, Doamne Isuse!
Să experimentăm o mântuire constantă luându-L pe Cristos ca modelul nostru interior și exterior
Mântuirea despre care Pavel vorbește în Fil. 2:12 nu este mântuirea eternă de condamnarea lui Dumnezeu și de lacul de foc ci este mântuirea zilnică și constantă care este Cristos ca persoană vie.
Mântuirea nu este un lucru, un eveniment, o chestiune sau doar ceva ce Cristos a îndeplinit pentru noi, astfel încât să nu mergem în lacul de foc; mântuirea este o persoană – Cristos este mântuirea noastră.
Avem nevoie de acest Cristos în mod constant, zilnic și clipă de clipă, ca El să ne fie mântuirea constantă și zilnică. El trăiește în noi, crește în noi și ia formă în noi.
Această mântuire practică, zilnică, clipă de clipă, rezultă din faptul că Îl luăm pe Cristosul pe care Îl trăim, Îl experimentăm și Îl savurăm atât ca modelul nostru interior, cât și exterior.
Putem oare noi spune că acest Cristos este Cel pe care Îl trăim? Putem oare mărturisi că Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos tot timpul? Pe ce anume ne concentrăm în viața noastră creștină și în viața de biserică?
Este posibil ca inamicul să fi câștigat teren în noi și printre noi, luându-ne atenția de la focusul care este Cristos ca centralitate și universalitate a economiei lui Dumnezeu, Cristos ca fiind Cel pe care Îl trăim, Îl experimentăm și Îl savurăm.
Acest Cristos, așa cum este revelat în Filipeni, este atât modelul nostru interior, cât și cel exterior.
Trebuie să vedem cum S-a coborât pe Sine Însuși, cum S-a smerit și S-a golit pe Sine Însuși chiar până la moartea pe cruce, și trebuie să-L luăm ca modelul nostru interior. Pe Acesta Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat un nume care este mai presus de orice nume.
El este modelul nostru atât interior cât și exterior.
Elementele principale ale mântuirii noastre constante sunt Cristos ca viață a crucii (Fil. 2:5-8) și Cristos în înălțarea Sa (v. 9-11). Cristos este mântuirea noastră; mântuirea noastră nu este altceva decât acest minunat Cristos atotinclusiv, cu viața Sa crucificată și înălțarea Sa.
Când acest model devine viața noastră interioară, acest model devine mântuirea noastră. Mântuirea noastră constantă este pur și simplu Cristos ca modelul nostru fiind reprodus în noi (vezi 1 Pet. 2:21).
Ceea ce vedem în Fil. 2:5-11 este realitatea care este în Isus despre care se vorbește în Efeseni 4; aceasta este realitatea Trupului lui Cristos și aceasta trebuie să fie duplicată în noi.
Așa cum a fost Isus când era pe pământ, având acest fel de viață numită realitate, tot astfel trebuie să-L învățăm și noi pe Cristos chiar așa cum este realitatea în Isus, și să-L avem ca modelul nostru reprodus și duplicat în noi pentru a fi realitatea Trupului lui Cristos.
Trebuie să experimentăm o mântuire constantă luându-L pe Cristos ca modelul nostru interior și exterior; aceasta nu este altceva decât Isus care trăiește din nou pe pământ într-un mod corporativ, prin toate mădularele Sale.
El trăiește viața de om-Dumnezeu în toți credincioșii în Cristos, care sunt perfectați de către El pentru a trăi realitatea Trupului.
Trebuie să ducem până la capăt acest model prin ducerea până la capăt a mântuirii noastre.
Aceasta nu înseamnă că trebuie să lucrăm pentru a obține mântuirea, căci nici o lucrare omenească nu este adecvată și nu poate fi calificată pentru a ne mântui – doar Isus este demn de a duce la bun sfârșit lucrarea de mântuire și de a ne mântui, iar noi primim această mântuire prin credință.
Noi suntem mântuiți prin credință, însă trebuie să lucrăm, să ne purtăm propria mântuire; de partea noastră trebuie să facem ceva – aceasta este mântuirea noastră, puțin câte puțin, de la o zi la alta.
Doamne Isuse, vrem să Te experimentăm și să Te savurăm ca modelul nostru interior și exterior, pentru a ne duce la capăt propria mântuire. Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai mântuit de pierzarea eternă; Aleluia, am fost mântuiți crezând în Domnul Isus! Fie ca acum să experimentăm o mântuire constantă, luându-L pe Cristos ca modelul nostru interior și exterior. Fie ca Cristos ca model să devină viața noastră interioară, pentru ca El să devină mântuirea noastră. Amin, Doamne, fie ca Mântuitorul om-Dumnezeu să fie reprodus în noi și să devină mântuirea noastră subiectivă zi de zi și clipă de clipă!
Să cooperăm cu Dumnezeul care operează în interior pentru a experimenta o mântuire constantă în viața noastră zilnică
În Fil. 1:19 Pavel a menționat experimentarea unei mântuiri constante prin rugăciunea sfinților și prin rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos. Această mântuire a fost o mântuire constantă în care un anumit credincios este mântuit dintr-o anumită împrejurare într-o anumită situație.
Pavel era în închisoare și avea nevoie de o anumită mântuire, o experimentare a lui Cristos într-un anumit mod, care să-l mântuiască chiar în situația în care se afla.
El a vrut să nu fie dat de rușine, să nu fie găsit cârtind și plângându-se, ci să fie găsit în Cristos, pentru ca Cristos să fie mărit în el.
Mântuirea constantă din Fil. 2:12 se referă la mântuirea în care orice credincios este mântuit de lucrurile obișnuite în situații comune din viața de zi cu zi. Avem nevoie de această mântuire constantă; trebuie să ne ducem la capăt mântuirea cu frică și cutremur, căci Dumnezeu este Cel care operează în noi atât voința cât și înfăptuirea.
Nu trebuie să așteptăm până când suntem în închisoare sau să avem un accident pentru a savura mântuirea; în toate lucrurile comune, mondene, zilnice din viața noastră, putem fi mântuiți.
Este posibil să nu trecem prin lucruri traumatice sau prin tragedii, dar în viața noastră de zi cu zi cârtim, ne putem plânge, putem raționa, iar atitudinea și tonul nostru față de membrii familiei noastre pot să nu fie potrivite…
În aceste lucruri zilnice, în vorbirea cu oamenii, în alegerea de a nu vorbi cu anumiți oameni, în faptul de a vorbi într-un anumit fel cu anumite persoane, și în relațiile noastre cu ceilalți, trebuie să experimentăm o mântuire constantă.
Este posibil să fim conștienți de nevoia noastră de mântuire în lucrurile mari, în situații grave, dar este posibil să nu fim conștienți de cât de multă nevoie avem de o mântuire constantă în lucrurile noastre zilnice și obișnuite.
De aceea trebuie să-L vedem pe Cristos ca modelul nostru și să ne dăm seama că acest model a fost introdus în noi; acum Dumnezeu operează în noi pentru a ne mântui și noi trebuie să cooperăm cu El.
În mod obiectiv, Cristos este modelul; în mod subiectiv, El a intrat în noi pentru a opera în noi și El este Dumnezeul care operează.
Când era pe cruce, El era Cristos; când El este în noi, El este Dumnezeul care operează, care introduce acest model în noi. Trebuie să-L experimentăm pe Dumnezeul care operează ca mântuirea noastră practică, prin faptul că cooperăm cu operarea Sa în noi.
Operarea lui Dumnezeu devine mântuirea noastră pe măsură ce cooperăm cu El pentru a ne duce la capăt mântuirea. Această mântuire devine reproducerea modelului, căci Cristos este trăit în noi în timp ce cooperăm cu operarea Sa. Cristos este trăit în noi în timp ce Dumnezeu operează în noi, iar noi cooperăm cu El.
Doamne, Îți mulțumim că nu ești doar modelul nostru exterior, ci că vii în noi pentru a fi Dumnezeul care operează acest model în interior. Aleluia, Dumnezeu operează în noi atât voința, cât și înfăptuirea conform bunei Sale plăceri, iar noi putem coopera cu El pentru a-L avea pe Cristos ca model trăit în noi. Amin, Doamne, vrem să savurăm această mântuire constantă pentru a fi mântuiți în lucruri specifice și, de asemenea, în lucrurile obișnuite din viața noastră zilnică. Fie ca să cooperăm cu Dumnezeul care operează lăuntric, savurând mântuirea Sa zi de zi și clipă de clipă!